Feeds:
Articole
Comentarii

De la alb\negru pana la soare\luna,se pot gasi ‘n’ tipuri de contraste inedite sau asa cum ne-am numit eu „exceptionale”. Pentru cei ce imi cunosc maniera de a scrie,mereu am pus accent insistent asupra ideilor si imaginilor de contraste cromatice,in multe contexte abordate pe blog si nu numai…

Intrebarea mea este urmatoarea: Daca artistic,stiintific si metafizic aceste opozitii se atrag si se completeaza atat de perfect,asa se intampla si cu persoane,comportamente,personalitati?

Ca in multe alte intrebari aruncate,subiectivitatea este normal sa domine in raspunsuri. Cromatic vorbind,combinand alb cu negru se pot obtine incredibil de multe nuante de gri,asta depinde numai de cantitatile ce intra in combinatie…Stiind aceasta mica teorie,artistii experimenteaza si se joaca cu nuantele obtinute. Artistul adauga cate putin din negru,cate putin din alb pana in momentul in care este in suprapunere cu perceptia esteticii. Daca se adauga prea mult din cele 2 culori din extremele culorilor,combinatia este distrusa si reinceputul este necesar…

Dar daca am transpune toate astea in exemple de viata? Arta se transforma in viata iar jocul cu acele culori inceteaza a fi un joc deoarece culorile sunt sentimente. Sentimente frumos colorate, foarte frumos. Simbolistica morbida alb-negru inceaza a-si face prezenta in cadrul acestei transpuneri-in sentimente…Se adauga prea mult din extreme,ceva se destrama.

Cum spuneam,ador contrastele puternice. Am realizat ca pot aparea si in viata de zi cu zi. Tabloul nostru este incolor. Unul are negru,unul are alb,se va gasi oare un contrast exceptional…de sentimente?

Anunțuri

In eternul cristalizat,undeva adanc in suflet, simt ca ale mele culori ale vietii mi-au fost readuse. Nu-mi doresc nimic mai mult decat sa ramana asa cum sunt. M-am regasit,sunt undeva pe linia infinitului care ma ghideaza. Am invatat atat de multe de la ultima mea postare aici,am trecut prin atatea. Viata iti ofera perspective, viziuni noi, sentimente noi, drumul acesta este unul incredibil.

 

 

Sunt aici, reintors in eten si avand nevoia de a scrie, sa insir pe aici ganduri proaspete.Scuzati-mi postarea stangace dar entuziasmul este cel pe care voi da vina :”>. Mi-am deschis ochii, lumina puternica din jurul meu imi sfasie ochii. Ce mult a trecut pana sa mai vad lumina zilei in adevarata sa splendoare.

 

Nu sunt aici sa dau lectii de viata, nu sunt aici sa ma plang,nu sunt aici sa-mi arat suferinta/nelinistea,nu sunt aici sa arat lumii daca sunt sau nu fericit. Sunt aici momentan sa va prezint mentalitatea si viziunea mea asupra vietii mele. Cum spuneam, de ultima oara cand am trecut pe aici, s-au intamplat multe lucuri, fie ele bune, fie ele mai putin bune. Tot ce mi s-a intamplat mi-a fost benefic intr-un mod sau altul. Am invatat sa invat din greseli, greutatile m-au facut mai puternic,provocarile m-au facut sa vad totul cu alti ochi.

 

 

Am depasit tristetea de multa vreme,sunt un nou eu de mai bine de 9-10 luni. Viata in sine, m-a maturizat,mi-a sters culorile pe care le aveam candva dar tot viata mi le-a adus inapoi…

Prezentul meu? Pot spune ca este unul inedit si interesant, o data trec prin viata asta,nu?

Nu stiu ce-mi rezerva viitorul pe niciun plan dar orice ar fi, eu voi ramane eu,poetul rational al carui drum nu este nici pe aproape sa fie terminat…

Pot sa scriu,cred…m-am intors la mine,la noi,la lume,draga mea raza de soare.

 

Echilibru

Un contur, o culoare. Presupun ca tot ce simt si vad nu are relevanta, ca totul din jur are o compozitie relativa. Cunoasterea, dorinta, visul, relative-s toate. Nu pot sa dorm si gandurile ma cuprind. Nici nu pot sa scriu cu toate ca imi doresc enorm. Inca sunt in cautarea proprie, sper sa ma regasesc. Speranta exista, lumina exista.

 

Cautam iesirea.

Ceata densa ma sufoca, ma adancea si mai tare in mister si supans. Eram prins intr-un vid, singur. Imi era frica de propria-mi umbra. Prin ochii mei vedeam totul rosu, plangeam si curgeau picaturi de sange negru. Unde eram? Eram capturat de propria realitate neclara, incetosata si rece. Vroiam sa scot cutitul si sa inchei totul in acel moment.

Insa, spiritul ma motiva sa continui. Cad, cad si ma las cuprins de spaima atroce ce anima locul acela sumbru. O durere cumplita am simtit in piept si am inchis ochii. Ma simteam mai usor, mai liber, mai fericit. Mi se intipareau pe retina secvente fericite din viata mea. N-au fost multe. N-am trait-o cum trebuia.

Deodata, ma ridica o forta divina si-mi deschide ochiul mintii. O padure gingasa, vie. Ce pigment de culoare verde. Ma simtieam bine dar nu implinit. Spiritele din jurul meu se plimbau triste si-mi sopteau vorbe imposibil de inteles. Cerul era senin insa se simtea o altfel de caldura, caldura sufleteasca. Ce imagini divine si ce nuante pline de emotie imi erau redate.

Dar…de ce mie? De ce eu? De ce mi-a fost dat sa vad acest contrast al naturii vii si-al omenirii moarte?

O pasare maiastra se iveste pe cer. Coboara incet, incet ca o frunza arsa de toamna.

„- Nu-ti fie frica. Nu-si au rostul aceste intrebari, locul acesta este locul unde oamenii isi gasesc linistea. Ai simtit tristetea lor” spuse ea.

„- Ai curaj sa vezi si gandesti altfel muritorule, te felicit.”

Culori.Nuante.Viata.Trairi. Emotii.Curaj.Moarte. Vorbesc mereu numai despre termeni abstracti si relativi. Ma vreau inapoi…

 

(Decembrie 2010)

Un ultim vals…

Gandurile ma sfasie, ma taie. Plang, imi este imposibil. Cutitul mi-a strapuns inima si acum sangereaza. De ce mai traiesc? De ce considera unii viata asa frumoasa? Deabia mai respir, sangele-mi e scurs. Mor in pace. Sufletul sa plece si sa-i fie rusine de ce a devenit in acest negru capitol. Sa se ia de mana cu ingerul si sa se sinucida. Pleaca! Te rog…pleaca! Nu vreau sa mai simt si sa percep nimic. Viata nu, dorinta nu, gandire nu. Pieri din fata mea, suflu nenorocit care-mi aduci numai necazuri.

Drumul vietii sa fie pentru altii. Eu ma dau batut, lasati-ma sa pier. Nu mai merit sa respir. Sunt prea tampit sa pot rezista. Am cedat, plec acum. Cine m-a adus sa ma ia inapoi. Inima de fier, iesi de ati gasi un altul. Am simtit timp de mai bine o zi ca iubesc. Mi-a fost data o mostra. Insa, n-a dat indicatii pentru doza intreaga. Ce-am facut? M-am pierdut intr-o clipa. Cheia sufletului ei n-o voi gasi. Stiam ca asa se va intampla, asa se inatampla mereu. M-am saturat de atata ura si agonie. Plang cu lacrimi de sange si ma las cuprins de intuneric si negativism.

Viata infecta, pieri! Ce tampit, prost, naiv, orb, rece, sec sunt. Unde-i raza mea de soare? A pierit o data cu vremea. N-o voi gasi neciodata. De ce ma amagesc?

Eu si Tu…

Parca a trecut o eternitate de cand nu te-am mai vazut. Ai plecat din mine, te-ai dezlipit ca o bucata de tencuiala dintr-o camera stinghera. Eu si tu…ce cuvinte frumoase. Sunt atat de simple dar atat de incarcate cu rauri de sentimente ce au secat. Seceta timpului. Eram ca doua culori, ca doua nunante palide ce dansau in simfonia tragica a noptii. Lumina lunii ne decolora, ne cristaliza, ne ingheta. Vroia sa ne vada pentru totdeauna. Da…vroia sa ramanem neschimbati. Ne lasam purtati de spirit, pierduti pe drumul necrutator al vietii. Nu exista monotonia de azi. Eram o culoare compusa, formata din doi oameni oarecare. Ne suprapuneam perfect.

Mai vreau sa traiesc o daca acele secvente. Mai vreau sa ma simt pe mine insumi, sa-mi simt vitalitatea si energia. Ma las cuprins de sentimente cromatice si ecliptice. Oh..ce n-as da sa le mai vad inca o data. Un strop din aroma ochilor si un pliculet cu vorbe eterne, atat mai vreau. Simteam conexiunea. Insa, indiferenta timpului a lasat amprenta pe culoarea noastra. Incet, incet, nuanta vie, devenea din ce in ce mai decolorata, stearsa. Viata radea de noi. Ma simt josnic…

Vad speranta ca pe un cantec ascultat intr-o sala mare. Uneori prind loc in fata si o simt cu toata fiinta mea. Alteori, stau in spate si nu aud nimic. Atunci cand aud cantecul tau, te simt, iti simt speranta. Dar tu, alinarea mea, daca imi auzi cantecul…vei recunoaste oare ca este al meu? Vei recunoaste oare reflexia sperantei mele in sufletul tau, in fiinta ta?

 

21 Noiembrie 2010.

Gandindu-ma la tine…

 

Contururi inchise…

„Ramasite din el…”

fragment-

[…] Era el. Pierdut in propria-i realitate si uitat de toti. Supararea s-a transformat in indiferenta si simtea ca viata inca nu ii surade. Vroia ceva nou, un m0tiv de fericire nejustificata. Un nor negru care sa fie asuprit de frumusetea naturii si a soarelui divin. Incepea sa-si dechida ochii incetul cu incetul. Sa stranga din dinti si sa intre iar in lupta, traind cu convingerea ca-si pune viata in joc. Cuvintele sunt pentru o anumita fiinta mirifica, pentru ea. Cea care a avut puterea sa il ranesca cel mai tare si..a si facut-o. Cea care facea soare atunci cand ploua. Bietul om. Inca se mai amageste si se scufunda-n amintiri.

Stie insa ca a luat-o de la inceput. Are persoane aproape de sufletu-i efemer. Persoane speciale cu care poate vorbi orice, persoane care il inteleg. Pacat ca numarul lor este atat de mic. Se simte stingher si pierdut. Isi vrea suflul inapoi. Acesta simte nevoie sa codifice un mesaj pentru ca secretul sau sa ramana in siguranta. O foaie ramase mototolita langa birou. […]

„… Sirpta_dtr_olagentue.

16.10.8.1.4.9_12.18.13_2.6.14.15.3.11.17.5.7

Aiporpa ii lunitsed.

Asni, mutlps_fr_aialame atnareps..

3.5.1.7.4.9_10.12_11.2.13.6.15.14.8..”

22 Decembrie 1971.

„- Codificarea unui mesaj este josnica!” spuse Erenei. „Putin imi pasa de ce a vrut sa scrie! Cautati manuscrisele. Ii aflu eu secretul!.” […]

(Am simtit nevoia sa scriu un fragment dintr-o scriere mai veche de-a mea „Ramasite din el” imbinat cu ceva mai recent „Urmarea…”. Pe atunci eram iubitor de tipul asta de mesaje codificate, dezlegarea misterelor si tampenii d-alea. Aceasta imbinare de idei si formarea unui contrast este pentru acele vremuri. Copilaria si compunerile lipsite de gandire  si de emotie scrise atunci.

Va invit sa incercati sa decodificati mesajul daca aveti timp. In urmatorul post ma reintorc la scrierile mele obisnuite.)

 

 

„In viata sunt 2 modalitati. Sa ceri voie inainte sa faci ceva sau sa faci acel ceva si sa-ti ceri scuze dupa. Prefer a doua varianta. Daca n-as fi folosit-o de asa multe ori poate nu as fi fost astazi in fata dumneavoastra…”

Raed Arafat.